_Aspect: 4-8 mm lungime; culoare roşu — ruginiu până la
maro închis; picioarele şi antenele sunt gălbui; corpul este aplatizat
dorsoventral (spatele şi abdomenul); aripile au fost reduse la forma şi
dimensiunea unor solzi, care sunt retezaţi la spate; de aceea ploşniţele
de pat nu pot zbura; antenele sunt compuse din patru segmente, având
segmentul de bază foarte scurt; stadiile larvare sunt foarte
asemănătoare insectelor adulte, deoarece suferă o metamorfoză
hemimetabolă.
Biologie: O femelă depune zilnic între unu şi 12 ouă. Pe parcursul vieţii, femela depune 200-300 de ouă. Acestea sunt prinse şi lipite în locul de clocire (crăpături, pe haine sau draperii sau în spatele tablourilor) printr-o secreţie solubilă în apă. La o temperatură de 25° C evoluţia de la stadiul de ou la cel de insectă adultă durează circa 4-6 săptămâni, iar larvele eclozează în două săptămâni. Ploşniţele de pat trec prin cinci stadii larvare. După fiecare năpârlire larvele trebuie să se hrănească cu sânge. În acest sens ele preferă sângele de om, dar se hrănesc şi cu sânge de mamifere mici şi păsări. După fiecare etapă de hrănire cu sânge, insectele pot rezista perioade lungi fără hrană. Ploşniţele sunt insecte nocturne, pe timp de zi ascunzându-se în găuri si crăpături.
Răspândire: Se presupune că ploşniţa de pat este originară din Asia şi că ea s-a răspândit în toată lumea datorită oamenilor. În Europa centrală şi de est ea apare numai în casele oamenilor şi în coteţele de păsări domestice.
Dăunător: Intră în categoria agenţilor supărători, fiind totodată şi dăunătoare pentru igiena şi parazit. Ele ies noaptea din ascunzişuri şi vin la oamenii care dorm, pentru a se hrăni cu sângele lor. Pe deasupra ele nu găsesc de obicei din prima un vas de sânge, ceea ce duce la încercări repetate, care lasă o serie de urme de înţepături pe pielea omului, asemănătoare unui traseu. înţepăturile sunt observate abia la trezirea din somn. Persoanele sensibile fac, în urma înţepăturilor, un fel de urticarie şi au o senzaţie intensă de mâncărime în acele zone. Aceste simptome sunt cauzate de o secreţie anti coagulantă, pe care ploşniţa o injectează când înţeapă, pentru a împiedica coagularea sângelui. Prin scărpinat, locul înţepăturii se poate infecta. La oamenii extrem de sensibili pot apărea chiar şi tulburări de vedere. Ploşniţa de pat poate transmite de asemenea şi hepatita B. Pe lângă aceasta s-a mai constatat Ia ploşniţe şi prezenţa altor viruşi, printre care şi hepatita C şi HIV. Transmiterea acestor viruşi la om nu a putut fi încă dovedită ştiinţific.
Prevenire: Locurile în care s-ar putea ascunde ploşniţele (găuri şi crăpături) trebuie preventiv aspirate. Eventual, paturile se pot muta din apropierea pereţilor.
Combatere: Ascunzătorile posibile trebuie acoperite cu pământ de diatomee. Combaterea directă poate fi făcută cu ajutorul insecticidelor de contact (substanţe de bază- piretroizi). O altă metodă constă în creşterea temperaturii camerei la 55° C timp de o zi şi jumătate. La aceste valori ridicate ale temperaturii sunt eliminate toate stadii de evoluţie ale ploşniţei de pat. Măsurile de combatere a invaziei ar trebui întreprinse de o firmă specializată de dezinsecţie.
_
Biologie: O femelă depune zilnic între unu şi 12 ouă. Pe parcursul vieţii, femela depune 200-300 de ouă. Acestea sunt prinse şi lipite în locul de clocire (crăpături, pe haine sau draperii sau în spatele tablourilor) printr-o secreţie solubilă în apă. La o temperatură de 25° C evoluţia de la stadiul de ou la cel de insectă adultă durează circa 4-6 săptămâni, iar larvele eclozează în două săptămâni. Ploşniţele de pat trec prin cinci stadii larvare. După fiecare năpârlire larvele trebuie să se hrănească cu sânge. În acest sens ele preferă sângele de om, dar se hrănesc şi cu sânge de mamifere mici şi păsări. După fiecare etapă de hrănire cu sânge, insectele pot rezista perioade lungi fără hrană. Ploşniţele sunt insecte nocturne, pe timp de zi ascunzându-se în găuri si crăpături.
Răspândire: Se presupune că ploşniţa de pat este originară din Asia şi că ea s-a răspândit în toată lumea datorită oamenilor. În Europa centrală şi de est ea apare numai în casele oamenilor şi în coteţele de păsări domestice.
Dăunător: Intră în categoria agenţilor supărători, fiind totodată şi dăunătoare pentru igiena şi parazit. Ele ies noaptea din ascunzişuri şi vin la oamenii care dorm, pentru a se hrăni cu sângele lor. Pe deasupra ele nu găsesc de obicei din prima un vas de sânge, ceea ce duce la încercări repetate, care lasă o serie de urme de înţepături pe pielea omului, asemănătoare unui traseu. înţepăturile sunt observate abia la trezirea din somn. Persoanele sensibile fac, în urma înţepăturilor, un fel de urticarie şi au o senzaţie intensă de mâncărime în acele zone. Aceste simptome sunt cauzate de o secreţie anti coagulantă, pe care ploşniţa o injectează când înţeapă, pentru a împiedica coagularea sângelui. Prin scărpinat, locul înţepăturii se poate infecta. La oamenii extrem de sensibili pot apărea chiar şi tulburări de vedere. Ploşniţa de pat poate transmite de asemenea şi hepatita B. Pe lângă aceasta s-a mai constatat Ia ploşniţe şi prezenţa altor viruşi, printre care şi hepatita C şi HIV. Transmiterea acestor viruşi la om nu a putut fi încă dovedită ştiinţific.
Prevenire: Locurile în care s-ar putea ascunde ploşniţele (găuri şi crăpături) trebuie preventiv aspirate. Eventual, paturile se pot muta din apropierea pereţilor.
Combatere: Ascunzătorile posibile trebuie acoperite cu pământ de diatomee. Combaterea directă poate fi făcută cu ajutorul insecticidelor de contact (substanţe de bază- piretroizi). O altă metodă constă în creşterea temperaturii camerei la 55° C timp de o zi şi jumătate. La aceste valori ridicate ale temperaturii sunt eliminate toate stadii de evoluţie ale ploşniţei de pat. Măsurile de combatere a invaziei ar trebui întreprinse de o firmă specializată de dezinsecţie.
_