ASPECT : 1-2 mm lungime; are o culoare albă, ca a
făinii; în zona dorsală a toracelui este inserată o pereche de aripi
albe; corpul şi aripile sunt acoperite de un praf lipicios şi fin, care
se acumulează în nişte glande speciale; în zona ventrală a toracelui
sunt inserate trei perechi de picioare; nimfele pubere se aseamănă la
prima vedere cu păduchii tineri; iniţial musculiţele au trei
perechi de picioare; după prima năpârlire nimfele nu mai au picioare și
devin imobile din această cauză; în acest stadiu nimfa se aseamănă unui
păduche ţestos mic şi oval ; în total musculiţa albă năpârleşte de
patru ori , iar abia în ultimul stadiu de nimfă poate fi văzută cu
ochiul liber.
BIOLOGIE: femela depunde de la 10
până la 400 de ouă pe partea inferioară a plantei gazdă. Ouăle sunt
depuse fie răzleţ , fie în grupuri circulare. Ele sunt ovale, puţin
ascuţite și sunt ataşate la un tub mic, care este adâncit în suprafaţa
frunzei şi care îi asigură oului umiditatea necesară, care ajută la
evoluţia sa. Întreaga durată a evoluţiei de la ou la insectă adultă
depinde mult de temperatură şi este la 20 C de aproximativ 42 de zile,
iar la 27 C de numai 18 zile. Temperatura minimă necesară oului pentru
dezvoltare este de 8 C . Ouăle pot tolera fără probleme şi temperaturi
sub 0 C , dar numai pentru câteva ore. În condiţii optime, cum există de
exemplu în sere , specia tinde către înmulţire în masă , iar pe an se
pot forma până la 10 generaţii.
RĂSPÂNDIRE: Specia este originară din America Centrală şi a fost adusă în Europa în jurul anului 1848. Musculiţele albe pot fi găsite în sere pe castraveţi , roşii . ardei graşi , fasole şi pe diferite specii de plante ornamentale, cum ar fi hibiscus, lantane, fucsia (cerceluşi), poinsettia (steaua Crăciunului) şi multe altele.
DĂUNĂTOR: Este un parazit, care slăbeşte sistemul imunitar al plantelor. Atât nimfele, cât şi insectele adulte extrag prin sugere seva plantelor, ce nu conţine o mare concentraţie de azotat, dar care este foarte bogată în carbohidranţi. Din cauza acestei acţiuni de sugere pe frunze apar nişte pete galbene şi lucioase , marcând locul în care s-a hrănit musculiţa. În urma eliminării de excremente , pe plantă rămân adesea nişte depuneri de funingine. În cazul unei invazii masive, plantele afectate îşi încetinesc procesul de creştere şi încep să ofilească.
PREVENIRE: Trebuie atraşi prădătorii naturali, dintre care mai ales viespile parazite din familia Ichneumonidelor. Plantele să nu fie sădite la distanţe prea mici una de cealaltă. Sererele trebuie aerisite mereu, la intervale regulate. După cules lujerii de varză şi de napi trebuie îndepărtaţi şi trataţi cu compost sau arşi.
COMBATERE: O măsură mecanică de combatere constă în folosirea unui aspirator de insecte ( un aspirator de dimensiuni mici) sau al unor plăci albastre sau galbene, unse cu substanţe lipicioase. Pentru a putea aspira insectele , trebuie ca , în faza iniţială , o persoană să le gonească într-o anumită direcţie , unde o a doua persoană trebuie să încerce să aspire cât mai multe dintre ele. Pe plăcile albastre sau galbene , înmuiate în lipici, insectele zburătoare rămân imobilizate. Și această metodă poate fi îmbunătăţită direct, adică iniţial o persoană să alunge musculiţele cu o mână , iar cu cealaltă , în care ţine placa cu lipici , să le urmărească în direcţia în care zboară. În continuare plantele afectate pot fi stropite cu ulei de soia sau de rapiţă , cu o soluţie cu 2% concentraţie de săpun lichid de potasiu sau cu ceai de calapăr. În combaterea pe cale biologică, se foloseşte în mod constant împotriva musculiţei albe, viespea parazită Encarsia formosa.
RĂSPÂNDIRE: Specia este originară din America Centrală şi a fost adusă în Europa în jurul anului 1848. Musculiţele albe pot fi găsite în sere pe castraveţi , roşii . ardei graşi , fasole şi pe diferite specii de plante ornamentale, cum ar fi hibiscus, lantane, fucsia (cerceluşi), poinsettia (steaua Crăciunului) şi multe altele.
DĂUNĂTOR: Este un parazit, care slăbeşte sistemul imunitar al plantelor. Atât nimfele, cât şi insectele adulte extrag prin sugere seva plantelor, ce nu conţine o mare concentraţie de azotat, dar care este foarte bogată în carbohidranţi. Din cauza acestei acţiuni de sugere pe frunze apar nişte pete galbene şi lucioase , marcând locul în care s-a hrănit musculiţa. În urma eliminării de excremente , pe plantă rămân adesea nişte depuneri de funingine. În cazul unei invazii masive, plantele afectate îşi încetinesc procesul de creştere şi încep să ofilească.
PREVENIRE: Trebuie atraşi prădătorii naturali, dintre care mai ales viespile parazite din familia Ichneumonidelor. Plantele să nu fie sădite la distanţe prea mici una de cealaltă. Sererele trebuie aerisite mereu, la intervale regulate. După cules lujerii de varză şi de napi trebuie îndepărtaţi şi trataţi cu compost sau arşi.
COMBATERE: O măsură mecanică de combatere constă în folosirea unui aspirator de insecte ( un aspirator de dimensiuni mici) sau al unor plăci albastre sau galbene, unse cu substanţe lipicioase. Pentru a putea aspira insectele , trebuie ca , în faza iniţială , o persoană să le gonească într-o anumită direcţie , unde o a doua persoană trebuie să încerce să aspire cât mai multe dintre ele. Pe plăcile albastre sau galbene , înmuiate în lipici, insectele zburătoare rămân imobilizate. Și această metodă poate fi îmbunătăţită direct, adică iniţial o persoană să alunge musculiţele cu o mână , iar cu cealaltă , în care ţine placa cu lipici , să le urmărească în direcţia în care zboară. În continuare plantele afectate pot fi stropite cu ulei de soia sau de rapiţă , cu o soluţie cu 2% concentraţie de săpun lichid de potasiu sau cu ceai de calapăr. În combaterea pe cale biologică, se foloseşte în mod constant împotriva musculiţei albe, viespea parazită Encarsia formosa.
